Botoșani, Botoșani, SCOALA GIMNAZIALA NR 11 BOTOSANI
Problema studiată de clasă este:
Violența de la poarta școlii.Scrisoarea transmisă către autorități este:
Către Primăria orașului Botoșani, Subsemnații, elevii clasei a VII –a A de la Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani, în baza dreptului de petiționare, prevăzut la art. 51 din Constituția României și având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, cu modificările ulterioare, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, vă adresăm propunerea atașată: asigurarea unor efective ale Poliției Locale sau Jandarmeriei în jurul școlilor din orașul Botoșani, pe tot parcursul zilei, de la începutul orelor de curs până la sfârșitul acestora, pentru a preveni violența de la ieșirea elevilor din școli și pentru a asigura un climat de siguranță pentru aceștia. Prezenta propunere este rezultatul activităților realizate de clasa noastră în cadrul orelor de educație socială și este însoțită de argumentele principale pe care le-am identificat în favoarea propunerii noastre. Vă rugăm să ne comunicați dumneavoastră în termenul legal la adresa de mail: caranfilofmihaela@gmail.com . APETROAE IOAN SEBASTIAN APOSTU-ALEXANDRU DAVID APOSTU-ALEXANDRU EMA BIDAȘCĂ ALEXANDRU IONUȚ BRATU MARIO ȘTEFAN BUHINSCHI PATRICIA IZABELA BUTNARIU ADRIANA CIOBANAȘU SEBASTIAN IULIAN COȘOVANU IULIAN MIHAI CRĂCIUN RĂZVAN VASILE DANILIUC MATEI ALEXANDRU GÂNGĂ ALEXANDRU GABRIEL GHIGUȚĂ ALEXANDRU GROHOLSCHI SABINA-MARINA IGNAT IUSTIN MARIAN MAXIM BIANCA ELENA MIHĂILĂ ALBERT-GHEORGHE MOISUC ANDREI FLORIN NEMȚUC BOGDAN ALEXANDRU PETRARU ȘTEFAN PINTILEI ALEXANDRU ROTARIU ROBERT THEODOR ROTARU CLAUDIU STAVĂRĂ BRIANNA ALEGRIA ȘFAIȚER PATRICIA ALEXANDRA TROFIN CLAUDIA IOANA URSACHE ALEXANDRU RAFAEL DĂRÎNGĂ OVIDIU
Portofoliul realizat este disponibil aici: Afișează document