Problema studiată de clasă este:

Hartuirea fetelor in spatiul public

Scrisoarea transmisă către autorități este:

Către Primăria Municipiului Buzău, În cadrul Proiectului ,,Cetățeanul”,subsemnații, elevii clasei aVII-a B, de la Liceul de Arte Margareta Sterian, din Buzău, coordonați de profesor Rajka Simona, în baza dreptului de petiționare, prevăzut la articolul 51 din Constituția României și având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, cu modificările ulterioare, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, înaintăm spre dumneavoastră prezenta petiție prin care inițiem o propunere de politică publică. vă adresăm propunerea atașată. Problema identificată de noi este: Hărțuirea fetelor în spațiul public. Înaintăm spre analiza dumneavoastră următoarea soluție – amplasarea unor camera de supraveghere în următoarele spații publice: parcul Marghiloman, cart. Dorobanți, cart. Micro XIV, scările de bloc. Prezenta propunere este rezultatul activităților realizate de clasa noastră în cadrul orelor de educație socială și este însoțită de argumentele principale pe care le-am identificat în favoarea propunerii noastre: - Identificarea hărțuitorilor, se va face mai ușor; - Fetele se vor simți mai în siguranță, când vor frecventa aceste zone; - Descurajarea hărțuitorilor, știind că zona este supravegheată video; - Se pot preveni situații mai grave; - Descurajarea/ prevenirea delincvenței stradale, Vă rugăm să ne comunicați răspunsul dumneavoastră în termenul legal la această adresă de email manditaviorina@yahoo.co.uk. Dacă este cazul, puteți face referire în răspunsul dvs. la măsurile pe care le veți lua după terminarea stării de urgență/alertă. Nume/ prenume, elevii clasei: Data:


Portofoliul realizat este disponibil aici: Afișează document