Suceava, Suceava, COLEGIUL NATIONAL "STEFAN CEL MARE" SUCEAVA
Problema studiată de clasă este:
Lipsa siguranței cetățenilor în municipiul SuceavaScrisoarea transmisă către autorități este:
Scrisoare de informare, Către: Primăria municipiului Suceava,Subsemnații, elevii clasei a VII-a de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, în baza dreptului de petiționare, prevăzut la articolul 51 din Constituția României și având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, cu modificările ulterioare, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor vă adresăm problema identificată de clasa noastră. O problemă majoră în municipiul Suceava o reprezintă lipsa siguranței cetățenilor, întrucât camerele de supraveghere nu sunt des întâlnite pe străzile cartierelor orașului, unele drumuri sunt iluminate insuficient, majoritatea câinilor vagabonzi nu se află la un adăpost si nu sunt vaccinați, iar unele cartiere nu sunt patrulate frecvent de poliție, pistele de biciclete sunt amenajate necorespunzăror, punând in pericol Sucevenii. Având în vedere cele prezentate mai sus am dori să ne informați cu privire la proiectele pe care le aveți în desfășurare sau ca propuneri viitoare în vederea creșterii siguranței cetățenilor în municipiul Suceava. Vă rugăm să ne comunicați răspunsul dumneavoastră în termenul legal la această adresă de email XXX2.Scrisoare de informare Către: Poliția Municipiului Suceava Subsemnații, elevii clasei a VII-a de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, în baza dreptului de petiționare, prevăzut la articolul 51 din Constituția României și având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, cu modificările ulterioare, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor vă adresăm problema identificată de clasa noastră. O problemă majoră în municipiul Suceava o reprezintă lipsa siguranței cetățenilor, întrucât camerele de supraveghere nu sunt suficiente în zonele vulnerabile ale orașului, și unele cartiere nu sunt patrulate frecvent de poliție, acestea punând in pericol locuitorii municipiului Suceava. Având în vedere cele prezentate mai sus am dori să ne informați cu privire la proiectele pe care le aveți în desfășurare sau ca propuneri viitoare în vederea creșterii siguranței cetățenilor în municipiul Suceava. Vă rugăm să ne comunicați răspunsul dumneavoastră în termenul legal la această adresă de email XXX.
Portofoliul realizat este disponibil aici: Afișează document